← Toate resursele

Adolescența nu este împotriva ta. Este ceva prin care copilul tău trece.

Poate uneori simți că nu îți mai recunoști copilul. Vorbește mai puțin cu tine, se supără mai ușor, iar prietenii par să fi devenit mai importanți. Adolescența nu este o luptă împotriva ta. Este o perioadă plină de schimbări, pe care nici copilul tău nu le înțelege întotdeauna. Hai să vedem ce se întâmplă în spatele acestor comportamente și cum putem rămâne aproape de ei.

Ce se întâmplă, de fapt, în această etapă a dezvoltării și cum îl poți înțelege mai bine?

Cred că unul dintre cele mai dificile lucruri pentru un părinte este momentul în care începe să simtă că își pierde copilul, dar nu pentru că pleacă de acasă, ci pentru că nu îl mai recunoaște.
Poate că până nu demult cel mic venea să îți povestească cum i-a fost ziua, căuta apropierea ta și părea că te ascultă cu ușurință. Apoi, aproape pe nesimțite, apar răspunsurile scurte, ușile trântite, conflictele și sentimentul că orice ai spune este greșit.
Înainte de toate, cred că este important să ne amintim un lucru simplu: adolescența nu este ceva ce adolescentul a ales. Este o etapă prin care trece. Dacă ție îți este greu cu aceasă schimbare, imaginează-ți că dublezi această greutate și te vei apropia de cum se simte această ființă care îți apasă butoanele constant. Și tocmai de aceea ar fi important să ne uităm la ce se află în spatele acțiunilor.

De ce nu vor să doarmă?

Poate că uneori nu vrea să doarmă. Astfel că stă treaz până târziu, dimineața se trezește greu și pare mereu obosit. O fi așa iresponsabil și lipsit de interes pentru propriul bine?
Probabil că mai este o necunoscută în această ecuație. Pentru a ni se face somn avem nevoie de un hormon care se secreta de îndată ce începe să se întunece. La adolescenți, acest proces începe cu aproximativ o oră mai tarziu. Adică, dacă mie adultului mi se face somn în jurul orei 10 seara, adolescentul meu va resimți nevoia de somn cel mai devreme la ora 11 seara.
Asta nu înseamnă că programul de somn nu mai contează, dar poate ne ajută să privim situația cu mai multă înțelegere și mai puțină furie. De cele mai multe ori adolescentul nu se luptă cu regulile tale, se luptă cu propriul corp.
Deoarece povestea continuă, atunci când adoarme târziu și se trezește devreme pentru școală, ajunge să acumuleze oboseală. Un adolescent obosit va avea mai puțină răbdare, se va concentra mai greu și va reacționa mai intens emoțional. Astfel apare următoarea întrebare:

De ce sunt atât de dramatici?

Cu siguranță ai observat reacțiile puternice de furie, de frică, de tristețe sau chiar de fericire. Uneori o observație banală generează un conflict uriaș. Alteori o dezamăgire minoră este trăită ca o adevărată tragedie. Asta deoarece este una dintre etapele marcate de o intensitate emoțională foarte crescută.
În adolescență, partea creierului implicată în procesarea emoțiilor este mult mai activă decât partea responsabilă de planificare, autocontrol și analiză. De aceea furia poate apărea rapid, tristețea se simte copleșitoare, conflictele sunt disproporționate, iar frica este paralizantă.
Deoarece schimbările apar într-un ritm cu care nici tu și nici adolescentul tău nu sunteți obușnuiți, apare multă confuzie și îndoială. Tu, ca adult, cel mai probabil ai niște strategii prin care reușești să îți gestionezi emoțiile, strategii pe care adolescentul nu le are are sau sunt slab dezvoltate. Ajunge foarte des în contexte cel puțin inconfortabile, unde nu știe ce simte și ce să facă cu ceea ce simte. Ceea ce ne duce la o alta componentă bilogică semnificativă.

De ce telefonul pare mai interesant decât orice altceva?

O altă nemulțumire pe care o aud frecvent de la părinți este legată de timpul pe care îl petrec adolescenții lor cu ochii în ecrane.
În această etapă de dezvoltare apar modificări și în modul în care funcționează sistemele de recompensă ale creierului. Procesele care sun responsabile de gestionarea serotoninei și dopaminei funcționează diferit, iar adolescentul ajunge să caute mai des experiențe care îi oferă plăcere imediată cu efort minim. Dacă ne uităm puțin la modul în care sunt construite rețelele sociale și jocurile video, observăm că ele oferă exact acest lucru: stimulare rapidă, recompense imediate și senzația de noutate, toate apasând pe un buton.
Această explicație are rolul de a ne ajuta să punem limite sănătoase, ferme și adaptate la etapa de dezvoltare a copilului nostru. E important să ținem minte că adolescentul nu stă pe telefon doar pentru că este comod sau dezinteresat. Uneori încearcă să își regleze stările emoționale prin activități care îi oferă plăcere rapidă.

De ce prietenii au devenit atât de importanți?

În această etapă a dezvoltării, adolescenții se străduiesc să își creeze o identitate. Pentru a face asta, începe să se raporteze mai mult la grupul de prieteni. De multe ori noi, adulții, uităm că suntem foarte departe de realitatea lui. Suntem varianta „terminată”, iar el este încă în proces de construcție. Ei și-ar dori să fie ca adulții pe care îi admiră. Dar acel ideal este încă foarte departe și uneori imposibil de atins. În schimb, colegii lui sunt mai aproape de ceea ce trăiește și simte în prezent.
La această poveste se adugă și regula încercării și eorii. Un adult de cele mai multe ori nu riscă și nu e impulsiv, însă colegul de bancă face asta. Prin urmare, adolescentul tău va fi mult mai receptiv, deoarece acel coleg este partenerul adevărat de explorare. Îi explici consecințele. Vorbiți despre riscuri. Pare că a înțeles. Și totuși face exact lucrul pe care încercai să îl eviți. Adolescenții vor să experimenteze, să vadă dacă lucrurile chiar stau așa cum li s-a spus, având în spate impresia că ei sunt invincibili.
Dacă observi că adolescentul tău își schimbă stilul vestimentar, muzica pe care o ascultă, cercul de prieteni sau chiar opiniile de la o lună la alta, nu înseamnă neapărat că este influențabil. De multe ori încearcă variante diferite ale propriei identități. Testează cine este și cine nu este. Iar acest proces, deși uneori obositor pentru tine, este unul firesc.

Ce are nevoie adolescentul de la tine?

După toate aceste explicații, apare întrebarea firească: „Și eu ce fac?” Cred că primul lucru pe care îl poți face este să încerci să privești dincolo de comportament. Exact așa cum facem cu copiii mici. Când un copil de trei ani plânge, știm că în spatele comportamentului există o nevoie. În adolescență tindem să uităm acest lucru. Ne concentrăm pe tonul folosit, pe ușa trântită sau pe regula încălcată și pierdem din vedere ceea ce încearcă adolescentul să ne transmită.
Regula rămâne că nu trebuie să accepți orice comportament. Limitele rămân importante. Consecințele rămân importante. Responsabilitățile rămân importante. Însă toate acestea funcționează mult mai bine atunci când sunt însoțite de înțelegere.

În loc de concluzie

Cu siguranță că, după ce ai citit toate aceste explicații, adolescentul tău nu se va schimba peste noapte. Tot va mai trânti uși. Tot va mai răspunde obraznic. Tot va mai petrece prea mult timp pe telefon. Dar poate că se va schimba ceva la tine. Poate că, înainte să vezi un adolescent care te provoacă, vei vedea un copil care încearcă să facă față uneia dintre cele mai dificile etape ale dezvoltării sale. Iar uneori aceasta este schimbarea de care relația are cea mai mare nevoie.